Cine sunt si ce vor fratii Brega?

Sunt cinci fraţi. Unul e regizor de factură, doi sunt scenarişti şi încă doi – operatori de imagine. Dacă doriţi, le puteţi comanda un lung metraj sau chiar un serial. Cred că se descurcă, mai ales la câte idei trăsnite le mişună în cap. À la fraţii Brega. Pe cei mai la vedere îi cunoaşteţi cu siguranţă – Oleg şi Ghenadie Brega, activişti, fondatori şi membri ai organizaţiei pentru drepturile omului „Hyde Park”. Oameni de creaţie civilă, deocamdată.

Ei sunt cei cu protestele în faţa instituţiilor cu nume din Chişinău, cei care au cerut instalarea bustului lui Liviu Rebreanu pe Aleea Clasicilor, cei care au reclamat ca în microbuzele capitalei să nu mai fim agresaţi sonor, cei care semnalează orice încălcare a drepturilor omului, ultima fiind reacţia la interzicerea unei manifestaţii a comunităţii minorităţilor sexuale. Adică cei cu megafonul, poziţia civică şi lupta pentru adevăr. Pentru unii, Oleg şi Ghenadie sunt nişte ciudaţi, iar alţii s-au grăbit să-i califice „securişti”. Pentru mine, Oleg Brega este cel care a adus în Moldova nopţile „Hyde Park” – emisiunile interactive de la „Antena C” din anii 2001-2003, o tribună de liberă exprimare a tuturor cetăţenilor. Am aflat de la ei că mai au încă doi fraţi şi o soră. Adică, actualul clan Brega din Pepeni, Sângerei, are în componenţa sa, pe lângă părinţi şi rude, cinci fraţi – Oleg, Ghenadie, Vitalie, Olga şi Sergiu-Nicolae. Vom încerca să răspundem împreună la două întrebări esenţiale – cine sunt şi ce vor fraţii Brega?

Oleg Brega. 36 de ani, absolvent al Facultăţii de Film, specializarea Regie, Academia de Teatru şi Film (ATF) din Bucureşti, licenţiat la AMTAP, Chişinău. Din 2006 – masterand în studii europene la UAIC, Iaşi. Fondatorul emisiunii „Hyde Park” de la „Antena C” (2001-2003) şi primul preşedinte al organizaţiei pentru drepturile omului cu acelaşi nume. În prezent – liber profesionist, filmează pentru http://www.Curaj.TV.

Ghenadie Brega. 35 de ani, absolvent al Facultăţii de Cinematografie, specializarea Comunicare Audiovizuală, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), magistru în managementul proiectelor internaţionale, absolvent SNSPA, ambele din Bucureşti. A fost al doilea preşedinte şi activist „Hyde Park”. Actualmente – cameraman la „Jurnal TV”.

Oleg, Ghenadie, ştiu că mergeţi des la ţară şi vă ajutaţi părinţii. Cum îmbinaţi modul tradiţional de viaţă de la Pepeni cu cel netradiţional de la Chişinău?
Oleg: Îl îmbinăm armonios. O dată pe lună mergem la ţară şi devenim ţărani, mergem la prăşit sau să-i facem gard lui tata. Acum ne-am pornit să-i facem sobă. Până la urmă, am constatat că pe vreme bună mai bine e să faci gard. Şi, în timpul liber de la ţară, suntem aici, în Chişinău, artişti, activişti, recidivişti…

Ghenadie: Cei care sunt mai aproape merg acasă mai rar decât cei de la distanţă. Fraţii de la Bucureşti vin o dată la două luni, iar noi se întâmplă să venim şi la trei luni. Anul acesta am rărit-o, pentru că sunt multe activităţi în oraş, suntem implicaţi în proiecte tot mai solicitante şi se întâmplă uneori că părinţii ne văd mai rar.

Prezentaţi-i, vă rog, pe ceilalţi fraţi, pe care nu avem ocazia să-i vedem…
Ghenadie: Mezinul, Sergiu, a plecat de la părinţi din clasa a VI-a. L-am cooptat în România, unde a învăţat la liceul sportiv din Oradea. A fost de trei ori campion al României la judo printre juniori, medaliat cu bronz la Balcaniade în Grecia, a făcut parte din lotul olimpic şi avea şanse să ajungă la olimpiada de la Atena, dar, tam-nisam, ne-a zis că s-a săturat – era prea mult efort fizic şi puţină carte.

Oleg: Toţi fraţii au ales să-şi facă studiile în România, la UNATC. Eu am mers la Bucureşti după ce la Chişinău am ajuns întâmplător la Institutul de Arte, la regie de film. Nu am fost acceptat doi ani la jurnalistică – în primul an pentru că nu aveam articole suficiente, al doilea an – pentru că nu ştiam bine gramatica, abia de un an învăţasem grafia latină. Am ajuns în clasa experimentală de cinematografie de la Institutul de Arte, iniţial la fără frecvenţă, lucru ce mi-a permis să lucrez, la televiziune şi în construcţii. Astfel am scăpat de serviciul militar. Îi mulţumesc lui Mircea Snegur pentru atâta lucru că a permis armata alternativă şi, pe motive de pacifism, am cerut să fac acel serviciu nemilitar. Prin 1992 s-a organizat un festival de film studenţesc şi noi ne-am prezentat cu nişte lucrări jalnice, a mea se numea „Oamenii şi privatizarea”… Pe când Igor Cobîleanschi, Veaceslav Rusu, Ana-Maria Condrov, care învăţau în România, au venit cu nişte filme extraordinare! Am înţeles că aşa şcoală trebuie să fac şi eu. Imediat după mine, la Bucureşti a venit Vitalie, după care Ghenadie, care a încercat ba la istorie, ba la limbi străini. Deci, eu eram la regie, Vitalie – la imagine, Ghenadie – la scenaristică şi critică de film. Şi eram tot clanul Brega acolo. Pe sora Olga am adus-o la liceu la Bacău, apoi la Bucureşti. Mai târziu ea a făcut aceeaşi specializare în film ca şi Ghenadie.

Aşa şi nu aţi mai făcut film adevărat în viaţa voastră, având în vedere că fraţii Brega îşi pot scrie, regiza şi turna propriul film. Sau totul e înainte?
Oleg: Nu am făcut film pentru că nu încăpeam de atâta genii. M-am întors acasă, sperând că voi face televiziune, în toamnă se lansa studioul PRO TV. Dar n-am răzbătut acolo. M-a primit Ţurcanu la „Moldova 1” şi am lucrat o lună la o emisiune de tineret cu Adela Ouş. „Moldova-Film” şi acum e mort, nu puteai face nimic. Nu puteai să te dezvolţi pe cont propriu, ca acum, când a apărut sistemul digital şi poţi monta de acasă. Am ajuns întâmplător la radio. La „Antena C”.

Ghenadie: Am început să fac facultăţi la Chişinău, dar am fost dezamăgit şi cred că am plecat la timp. Am început Facultatea de Istorie, numai că nu am înţeles logica de ce trebuie patru ani de zile să înveţi piramidele şi abia la final să studiezi, în câteva luni, ultimele două secole – mi se părea o crimă. La Bucureşti, ajuns în vizită la Oleg, am văzut câte posibilităţi erau de a studia.

Cum aţi fost până a pleca de acasă, de la Pepeni?
Oleg: O familie unită, izolată de mahala, mama era asistentă medicală şi avea pretenţii de intelectual, aşa că nu ne lăsa să ieşim cu toată ţărănimea… Eram un colectiv destul de mare, cinci copii, ne jucam împreună, eram şi mamă şi tată pentru cei mai mici. Mama era la serviciu, tata – mai tot timpul plecat la munci, la construcţii, ba în Ucraina, ba în România…

Au fost severi cu voi?
Oleg: Cred că da. Eram tot timpul nemulţumit că tata ne certa. Şi mama era destul de severă.

Ghenadie: Poate nu atât severi… Erau foarte multe interdicţii inexplicabile şi ei nu aveau timp să le explice. E adevărat că pe atunci nu prea le aveam cu legislaţia, dar intuiam că aveam şi noi, copiii, dreptate.

Deci, de pe atunci vă cereaţi drepturile?
Oleg: Probabil curiozitatea şi rebeliunea asta se transmite ereditar. Pentru că ştiu bine că un bunic de-al nostru, tatăl mamei, a fost tot timpul rebel şi inadaptabil, era acuzat de speculă, umbla dintr-o ţară în alta. Străbunicul nostru, Alexei, a fost dus şi el până în Mongolia nu ştiu unde, deportat, tot pentru speculă, activism – vroia să facă mai multe decât majoritatea moldovenilor. Era un businessman înnăscut. Bunicul de pe tată, cioban, poreclit în sat Căpraru, a evitat cumva şi armata, şi războiul. Pe noi, în schimb, nu ne-au atras nici afacerile, şi nici milităria. Niciun Brega n-a făcut armata!

Cum aţi acceptat realităţile sovietice în calitatea de pionieri şi comsomolişti?
Oleg: Am fost primit în comsomol de Oleg Cernei, colegul meu de promoţie. Şi acum îmi amintesc de ziua ceea, o mare dezamăgire pentru mine. Am învăţat toată istoria congreselor comsomoliste şi când am intrat în sală, Cernei mă întreabă de la cine am ochi albaştri, de la mama ori de la tata? Am rămas mască… Asta-i comsomolul?

Activismul vostru s-a manifestat în vreun fel în perioada şcolii?
Oleg: Nu prea. Am început să scriu prin clasa a VI-a la ziar. Scriam articole de atitudine în ziarul raional sau în revista „Scânteia leninistă”, trimiteam caricaturi la „Komsomoliskaia pravda” şi „Iunîi lenineţ”. În 1986 am fost la televiziune, la emisiunea „Urania, clubul curioşilor”, alături de Eleonora Lisnic şi Doina Iachim. Scriam, ca şi ele, proză fantastică. Am citit toată colecţia „Aelita” din biblioteca şcolii. Dar activist n-am fost. Ţin minte că băieţii din mahala mă invitau să merg cu ei după ore, iar eu nu vroiam să fumez nici frunze de nuc, nici tabac şi erau tare dezamăgiţi… Dar aveau un respect faţă de mine, le dădeam să copieze. Dirigintele nostru a rămas uimit când m-a văzut la televizor – cine, băiatul cela din ultima bancă? Nu eram nici favoritul clasei, nici fiu de învăţător…

Ghenadie: Pionieri am fost cu toţii, nu am avut de ales. Primii cinci ani am luat totul în serios, eram printre cei mai buni la note, dar asta nu înseamnă că eram băgaţi în seamă. Atât îmi amintesc că ne scoteau la careu şi ne dădeau tot felul de diplome. După care am schimbat macazul, am început să fac sport, sambo şi judo, am colindat Rusia şi Ucraina în lung şi-n lat.

Fac şi eu ca bunicul vostru, care ştiu că v-a certat din cauza neînsuratului şi vă întreb de ce nu vă însuraţi?
Oleg: De ce ne-am însura? Dă-ne un motiv… Atâta lume dezamăgită… Atâtea cupluri separate imediat după căsătorie, noi de ce n-am învăţa din greşelile altora?

Ghenadie: Sigur că avem prietene, sunt fete care gândesc ca noi, simpatizante „Hyde Park” şi nu doar…

Cum a fost pentru voi aprilie 2009, anul trecut în general?
Oleg: Până la alegerile din 5 aprilie 2009, eram gata să abandonăm totul, să plecăm din ţara asta, era periculos pentru sănătate. Deja ne gândeam să trecem Prutul înot… Aşteptam alegerile ca pe o eliberare. Eram sătui de atâtea arestări, amenzi, interdicţii. Vroiam şi noi o schimbare. Şi a fost o mare dezamăgire când am constatat că tot comuniştii vor conduce ţara încă patru ani şi va trebui ori să emigrăm, ori să aşteptăm să treacă şi al treilea mandat… Ghenadie fiind neangajat, discutând cu nişte tineri, revoltaţi şi ei, au iniţiat un protest stradal. Deci, dintr-o mare aşteptare am trecut printr-o mare decepţie, trăind apoi câteva zile pe culmile disperării, pentru că au fost agresaţi şi percheziţionaţi. Mi-am pierdut cunoştinţa de câteva ori, din cauza agresiunii fizice, dar şi din cauza stresului, pentru că mi se părea că atunci se sfârşeşte viaţa mea…. După aceea, înspre vară, s-a luminat… Am iniţiat proiecte frumoase…

Acum trăiţi mai liber?
Oleg: Acum parcă e mai liber… Măcar putem să criticăm guvernarea şi nu ne dă încă nimeni cu bâta în cap, dar dezamăgiri şi motive de revoltă avem încă destule… De asta continuăm încă demersurile, petiţiile, activismul individual şi cu „Hyde Park”.

Oleg, ai un citat pe Facebook: „Eşti liber, atât cât poţi să spui”…
Cred că dacă poţi să-ţi spui gândurile, le poţi formula în cuvinte, ai libertatea comunicării şi a convingerii celor din jur, asta reprezintă măsura libertăţii tale. Pentru că eu am simţit că m-am eliberat când am prins glas, când am putut să mă exprim, în scris şi oral, de aceea cred că pe oricine l-ar elibera cuvântul spus, l-ar fortifica.

Există un politician pe care îl apreciaţi?
Oleg: Nu, nici unul la noi. Îmi place prim-ministrul spaniol, Zapatero.

Ghenadie: Urmărim cu atenţie tot ce se întâmplă în politică, numai că apare problema cu intermediarul numit mass-media, care în loc să analizeze ce se întâmplă în politică, ţine în braţe politicienii, îi menajează. Societatea nu are cum să-şi cunoască politicienii aşa cum sunt. Şi nici ei nu reuşesc în patru ani să demonstreze că sunt buni. Am votat până acum cu cel care gafează mai puţin. Şi, din păcate, cei care ajung la guvernare, nu-şi pot menţine ratingul cu care erau cotaţi la început. Cel puţin, Chirtoacă, Filat sau cine a apărut pe scenă – mi se par destul de slabi ca să mai merite votul meu. Ei sunt la guvernare, dar eu nu văd reforme radicale, adevărul despre 7 aprilie, nu văd să fie penalizaţi cei care au încălcat legea repetat, nu văd să fie demişi judecătorii care au pierdut la CEDO – nu văd să facă ordine, cum pot să le mai dau votul? S-ar putea ca la viitoarele alegeri, „Hyde Park” să ceară CEC-ului un candidat virtual: „împotriva tuturor”.

Oleg: Asta am cerut de la guvernări, să ia un exemplu bun din Rusia, unde au sau aveau această opţiune prevăzută de lege, dar la noi nici măcar nu vor să se prefacă interesaţi. Din contra, au impus un prag discriminatoriu şi proceduri birocratice prohibitive pentru candidaţii independenţi, neafiliaţi clanurilor politice şi economice.

Voi, ca fraţi, aveţi nişte contradicţii? Aveţi aceeaşi opţiune politică, acelaşi mesaj sau acestea uneori diferă?
Oleg: Ne certăm pe nişte fleacuri, dar avem aceleaşi obiective şi aceeaşi percepţie a lumii. Noi nu discutăm despre opţiunile politice personale. Mi se pare că tragem la acelaşi car cu boi.

Ce părere aveţi despre noile posturi de televiziune, „Jurnal TV” şi „Publika”?
Ghenadie: Le urmărim. Sunt doar produse noi, cum era acum doi ani „Unimedia”. Cele două televiziuni au un mare avantaj – au dat liber la dezbateri.

Oleg: Dar ambele merg pe calea jurnalismului facil, le vezi numai la fundul guvernanţilor sau privind în gura opoziţiei, stau la toate conferinţele, dar nu arată, la ştiri sau în emisiuni specializate, problemele reale ale omului de rând.

Nu vă pare, aşa cum arată măsurătorile, că aceste posturi sunt privite numai de jurnalişti şi politicieni? Credeţi că au un impact asupra societăţii? Pot să devină TV de masă?
Ghenadie: Oamenii au o sursă alternativă de ştiri, în afară de „Moldova 1” şi NIT şi asta e foarte bine. Chiar şi vorbitorii de rusă spun că privesc aceste posturi pentru a înţelege realitatea. Aici ai posibilitatea să urmăreşti ştirile din oră în oră, să te uiţi la varianta on-line, asişti şi la nişte dezbateri. Deocamdată, aspectul bun al acestor televiziuni este vizibil. Cu regret, cele două TV n-au făcut un efort suficient ca să se extindă în toată ţara. La noi în sat şi acum părinţii solicită conectarea, dar n-are cine să le dea… Vrei nu vrei, n-au ajuns încă în mediul rural.

Oleg: Şi nu e deloc rău dacă au ca public ţintă jurnaliştii şi clasa politică, omul de rând vrea pâine şi distracţii, pentru că este obosit de prea multe nume, cifre, probleme reale sau inventate. Dar trebuie să existe şi un cuptor-două unde să se forjeze oţelul personalităţilor social-politice, o arenă unde să se dezbată idei, programe de guvernare etc. Impactul acestor laboratoare asupra deciziilor din societate se va dovedi, sper eu, mai mare decât al posturilor mondene, cu acoperire naţională.

Ce se întâmplă astăzi în „Hyde Park”?
Ghenadie: Am operat câteva schimbări în statutul organizaţiei, care nu au fost recunoscute de Ministerul Justiţiei. Până la urmă, am lichidat „Hyde Park”-ul şi activăm neformal.

Oleg: Ultimii doi ani am avut un preşedinte de 40 kg, Parascovia Topada, o studentă isteaţă la psihologie, de altfel întreaga conducere de până mai ieri era formal exercitată de fete: patru funcţii! De câteva săptămâni, avem un nou preşedinte, Anatol Hristea-Stan, unul dintre membrii-fondatori mai în vârstă, poate cel mai cumpătat lider de până acum.
ecent, aţi apărat drepturile homosexualilor…

Ghenadie: „Hyde Park” a făcut un demers în care am spus că autorităţile calcă pe bec atunci când interzic. Noi, ca organizaţie de apărare a drepturilor omului, constatăm faptul că administraţia nu-şi asumă răspunderea pentru a asigura buna desfăşurare a unei manifestări publice, ceea ce automat înseamnă restricţie. Îi susţinem pentru că sunt o categorie defavorizată. Ei ar trebui să aibă drepturi egale ca şi noi toţi.

Oleg: Noi promovăm libertatea şi drepturile omului, ar fi chiar împotriva legii să aflăm că un refugiat politic din Africa, un ateu sau o lesbiană sunt discriminaţi, nedreptăţiţi, şi să nu luăm atitudine, să nu-i apărăm.

În acest caz, imaginea voastră nu are de pierdut?
Oleg: Asta e diferenţa între nişte activişti, lideri politici şi activiştii civici: noi nu avem interes electoral, nu ne temem că vom pierde puterea, noi suntem sinceri şi putem să ne manifestăm curajos în apărarea celor consideraţi azi leproşi. Mâine s-ar putea să devină asta profitabil electoral şi se vor lansa toţi politicienii în declaraţii de susţinere a mariajelor între persoanele de acelaşi sex sau pentru legalizarea cultivării cânepei, dar noi atunci vom fi preocupaţi de alte categorii marginale, s-ar putea ca atunci să aibă nevoie de solidaritatea noastră religioşii de azi, care se cred majoritari şi în drept să-i excludă pe cei care nu le seamănă.

Ghenadie: Dar nu ne batem capul de imaginea noastră… Faptul că am susţinut homosexualii a dus la mesaje destul de dure în adresa noastră, am fost luaţi în furci, eram noi ameninţaţi – „băi, homosexualilor, vă prindem noi la un colţ…” Noi suntem o organizaţie cu coloană vertebrală, nu ne dăm după vânt şi prostime, noi ne dăm după ce ştim noi că e legal, permis.

Ce probleme social-politice şi nu numai au fost rezolvate datorită vouă şi protestelor „Hyde Park”?
Ghenadie: Am contribuit la instalarea bustului lui L. Rebreanu pe Aleea Clasicilor, pentru că autorităţile au văzut că ţipăm şi ne doare. Acum luptăm, de exemplu, pentru reabilitarea sărbătorilor tradiţionale româneşti şi a simbolurilor românităţii – sunt multe în paragină şi fără inscripţii. Locuim lângă Piaţa Unirii Principatelor care arată ca o cocină şi nu scrie nimic nicăieri. Sau Arcul de Triumf, unde scrie în limba rusă şi cu caractere ruseşti. Cred că sută la sută responsabil e Chirtoacă. Am reclamat demult această problemă. Am rezolvat parţial cu muzica dată tare în microbuze. Meritul lui Oleg e că a făcut cunoscută formula de dezbateri – la emisiunea „Hyde Park” de la „Antena C” el a reuşit în trei ani să facă atâta cât n-au făcut toate televiziunile în ultimii 15 ani. Credem că problema de libertate de exprimare am împins-o la alt nivel –  nu am soluţionat-o întru totul, căci Moldovei îi mai trebuie 50 de ani înainte pentru asta.

Oleg: Am contribuit chiar cu sugestii la proiectul actualei Legi despre întrunirile publice şi am dat exemplu altor cetăţeni cum să-şi apere drepturile în stradă, în spaţiul public. Am instituit pe internet cîteva oaze de liberă exprimare, unde opiniile marginale în societate pot fi scrise, spuse şi supuse dezbaterilor.

Aţi avut propuneri să vă implicaţi în politică?
Oleg: Deocamdată nu, dar e mai tentantă postura de activist social, pentru că nu eşti pus în situaţia de a promite…

Ghenadie: Politicienii promit şi nu fac, iar societatea nu ştie să le ceară explicaţii. Anul trecut am avut o propunere indirectă din partea Partidului pentru Neam şi Ţară şi am refuzat.

Şi totuşi, ce vor fraţii Brega?
Oleg: Ei vor să fie bine (râde). Eu vreau să-mi trăiesc liber viaţa, vreau să-i ajut şi pe alţii să fie liberi, să se informeze, să se exprime, să îmbogăţească şi să-şi cheltuiască banii fără a fi păcăliţi…

Ghenadie: Revolta noastră a venit din opunerea faţă de sistem, care întotdeauna ne spunea unde avem voie şi unde nu, ce am făcut bine şi ce nu etc. Noi am încercat să eliminăm restricţiile, iar sistemul a pus coarnele în pământ – în loc să identifice problemele şi să înţeleagă că de fapt critica întăreşte, ei au pus poliţia pe capul nostru şi noi deja încercam să facem faţă agresiunii statului. Practic, e un efect de bumerang, prin tot ce a făcut conducerea în ultimii 4 ani ne-a dat de muncă pentru următorii 4-5 ani.

1.    Cine este cel mai cuminte şi cel mai năzbâtios dintre voi? În ce vă asemănaţi şi  în ce vă deosebiţi?
2.    La ce visaţi în copilărie?
3.    Ce faceţi acum?
4.     Împărtăşiţi acţiunile fraţilor  mai mari Oleg şi Ghenadie?
5.     V-aţi dori să vă întoarceţi     în Moldova?

Vitalie Brega
31 de ani, absolvent al UNATC Bucureşti, director de imagine. Stabilit la Bucureşti. Lucrează ca producător într-o agenţie de publicitate.

1. Evident cine-i cel mai cuminte – cel mai mic. Şi cel mai năzbâtios e cel mai mare, n-a avut cine să-l pună la respect. Suntem cam la fel. Unii mai curajoşi şi mai luptători decât alţii. Diferă doar domeniul în care luptăm. Deşi cei mai cocoşi sunt primii doi.
2. Mă visam marinar. După ceva vreme, mă visam campion mondial, la judo. La un moment dat, m-am visat fotograf.
3. Lucrez în domeniul publicităţii. Folosesc doar 5% din cunoştinţele adunate la facultatea de film în a face o reclamă „frumoasă”. Noroc că mai lucrez şi ca fotograf, şi-mi mai spăl creierul cu asta. Am câteva hobby-uri, scuba diving şi snow boarding. E boală curată.
4. E mare lucru ce fac ei. Au curajul de a trece la fapte. Dincolo de vorbe şi plângeri. De 20 de ani de când am avut dreptul de a alege, dreptul de a decide, oamenii tot amorţiţi rămân şi plângăcioşi. Şi inactivi. Şi e păcat.
5. E important încotro ne vom îndrepta. Dacă şi acum o luăm în direcţii greşite, încurcăm răsăritul cu apusul şi cotropitorii cu salvatorii, e posibil să nu mă întorc. De unde voi fi, voi face tot posibilul să ajut în orice fel mâna de oameni rămasă acasă.

Olga Brega
28 de ani, a învăţat scenaristica la UNATC Bucureşti. Stabilită în Portugalia.

1. Suntem o familie unită cum rar întâlneşti – ne respectăm şi ne ajutăm reciproc la nevoie.
2. Visam să călătoresc! Şi uite că s-a realizat şi acest vis de demult şi multe altele.
3. După 9 ani petrecuţi la studii în România, am ales să plec mai departe, de 3 ani sunt la celălalt capăt al Europei. Între timp, m-am căsătorit. Deşi Portugalia nu e chiar un colţ de rai cum îmi închipuiam, tot e mai bine ca în Moldova. Îmi place să mă plimb şi să fac fotografii.
4. Sigur că da. I-am susţinut şi îi susţin tot timpul, orice ar face, ştiu că au idei bune şi că la un moment dat vor avea şi rezultate la scară mai mare. Mă mândresc cu ei şi le doresc forţă şi sănătate în continuare.
5. De Moldova mă leagă amintirile şi o parte din familie. Încă mai sper să se producă acea MARE SCHIMBARE la care visăm cu toţii şi să putem reveni pe meleagurile natale.

Sergiu-Nicolae Brega
24 de ani, absolveşte Facultatea de Film, secţia Multimedia (montaj şi sunet), UNATC „I. L. Caragiale” Bucureşti. Angajat la un studio privat din Bucureşti ca video editor.

1. Cuminţi şi deopotrivă năzbâtioşi am fost cu toţii când eram mici, acum suntem paşnici şi îndrăzneţi. Ne leagă modul de exprimare, toţi avem studii cinematografice şi activăm mai mult sau mai puţin în acest domeniu.
2. Când eram mic, îmi doream să fiu celebru, aşa ca M. Jackson sau A. Celentano. Ulterior, am început să fac sport şi visam să ajung un mare sportiv. Am renunţat şi la sport şi la celebritate. Acum am cu totul alte ţeluri.
3. Sunt în plină sesiune în ultimul an la facultate. Am şi un serviciu. Iar în puţinul timp liber îmi place să călătoresc, fac sport, citesc, ascult muzică, văd filme, fotografiez.
4. Chiar dacă ne despart câteva sute de km, îi susţin întru totul pe Oleg şi Ghenadie. Când am posibilitatea, mai dau şi o mână de ajutor. Cred că este mare nevoie de astfel de oameni care iau atitudine şi întreprind acţiunile pe care le fac ei.
5. Dacă aş avea răbdare, nervi de oţel şi aş crede că merită efortul şi sacrificiul să mă întorc în Moldova pentru a încerca să schimb ceva, aş face-o. Deocamdată, îmi doresc să merg şi mai mult spre vest, dar dacă o ţin tot aşa, voi ajunge într-un final şi în Moldova.

Text: Rodica Trofimov. Foto: Florin Tăbârţă, arhiva personală.
Ţinută: magazinul „Sacoor” şi „Debenhams”, Shopping MallDova Centru.
Locaţie: „Patria Multiplex” şi Librăria „Diverta”, Shopping MallDova Centru. Mulţumim pentru sprijin.

Sursa:http://www.vipmagazin.md/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s