Violenta ne doare!!!

„Spune-mi şi o să uit.
Arată-mi şi poate n-o să-mi amintesc.
Implică-mă şi o să înţeleg.”

,, Violenta ne doare !” acesta a fost sloganul seminarului la care tinerii din Slobozia Mare au participat.
Trăim într-o lume dezvrăjită, când omenirea a explodat parcă în tot mai mulţi indivizi orizontali. Aşa se explică de ce, pe fondul derivei noastre axiologice, s-a trezit din letargie jungla din om, iar timpul actual s-a încenuşat in violenţă. Şi astfel, fiinţa umană devine , pe zi ce trece, agentul tuturor conflictelor şi al nici unei armonii. Acesta a fost si motivul la care tinerii au dorit sa se informeze si sa schimbe situatia cit de putin. Tipete, ingurii, vinatai, batjocora, jignire toate fac parte in portretul violentei au afirmat tinerii slobozeni. Dupa sesiunea de informare tinerii au iesi in strada si au intervievat cetatenii privind violenta si cauzele apricarii lor, indemnindui la o rezolvare de probleme pe cale cit mai ameabila. ,,Violenta =ceva urat ce o pun in aplicare oamenii fara caracter si fara sa-si iubeasca aproapele,cei care vor sa faca rau” este parerea unui cetaten, insa si tinerii participanti si-au exprimat parerea:

– Violenta a devenit un mod de exprimare pentru cei care nu isi pot expune gindurile,sentimentele,trairile,pentru ca nu pot sa-i inteleaga pe cei da langa ei.Se pare ca s-a uitat ca dialogand se pot rezolva muuulte din problemele pe cere le avem
Interesant, nu, evoluam ca de fapt sa tindem spre animalism….
Un copil de cand se naste este bombardat de elemente violente,chiar daca in familia sa nu exista violenta.Toate desenele animate sunt cu violenta,jucariile fac trimitere la violenta,nu mai zic de ce vad in jurul lor pe strada,la joaca, la tv,infilme..
Si mai trebuie sa stim un lucru:animalelel sunt violente numai cand sunt in pericol…..Dar noi ,oamenii suntem tot timpul in peric( Girnet Alex)
– Pentru ca marea majoritate suntem stapaniti de imperiul furiei….Intra-devar, ideal ar fi, ca orice ni s-ar intampla sa analizam foarte bine inainte de a lua o decizie…Dar, vezi…si aici vorbesc de oamenii obisnuiti, suntem oameni; ca sa rezolvi totul cu calm iti trebuie multa intelepciune, diplomatie, calm , rabdare si multa dragostee.
Pacat..ne lasam condusi de instincte..(Uzunov Aliona)
– Din pacate violenta fizica este foarte raspandita nu pe strada ci intr-un loc unde fiecare ar trebui sa se simta in siguranta :familia….Victime sunt in general copiii….Efectele sunt de natura fizica,psihica si afectiva….Acestea urmaresc persoana toata viata.. Sa spunem STOP Violentei prin NOI !!!(Dedin Diana)
Tinerii din Slobozia Mare, nu spune Stop activitatilor de genul asta, de a discuta cu cetatenii si de ai face sa mediteze asupra lucrrilor care cu adevarat ne pasa si ne influenteaza, urmeaza un sir de actiuni cu tinerii si maturii din satul nostru, pentru ca
Schimbare incepe de la mine, Tinarul de azi.

Pentru revista Fara Tabu
Chiper Nina, Slobozia Mare, Cahul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s